Examene paraclinice in stomatologie

By: | Tags: , , | Comments: 0 | November 25th, 2017

Printre investigaţiile paraclinice ale afecţiunilor oro-maxilo-faciale se regăsesc:

1. Examenul radiologic – foloseşte radiografiile standard fie în incidenţe endobucale, retrodentare pentru leziuni ale regiunilor dento-alveolare, fie incidenţe extraorale în tehnici extrem de variate pentru explorarea oaselor maxilare: semiaxială, axială, profil şi baza craniului.
Tehnici speciale:
Radiografiile panoramice obţinute prin diferite operaţii şi tehnici (Panoramix, Panorax) care realizează pe un singur film într-o singură expunere imaginea întregii regiuni alveolo-dentare a mandibulei şi a infrastructurii maxilarului.
Tomografii convenţionale simple – permit obţinerea de imagini ale unor straturi subţiri la profunzimi diferite.
Sialografia (Iacobovici- 1929) – constă în execuţia de radiografii după introducerea în glandele salivare (parotide, submaxilare) a unei substanţe de contrast (lipiodol).
Arteriografia carotidiană prin puncţie directă a arterei carotide externe sau prin cateterism retrograd pe calea arterei temporale superficiale şi introducerea unei substanţe radioopace triiodată. Este indicată în malformaţiile şi tumori vasculare, tumori ale maxilarelor şi glandelor parotide, anevrisme arteriovenoase.
Scanner – tomodensitometrie sau tomodensimetrie (Cormack – 1963, Hounsfield – 1972) este o tehnică de explorare cu razele X a unei structuri sub diferite unghiuri şi reconstituirea imaginii acesteia cu ajutorul unui ordinator care apreciează cantitativ diferenţele de structuri. Ei situează o tumoră în contextul său anatomic.

2. Scintigrafia salivară realizată cu Th 99, este indicată pentru explorarea morfologică a parenchimului salivar, precizând sediul topografic al unei leziuni.

3. Ecografia sau ultrasonodiagnosticul completează radiologia furnizând date pentru diferenţierea tumorilor solide de cele lichidiene, rezultate pozitive în diagnosticul tumorilor maligne ale glandelor parotide.

4. Biopsia este în unele cazuri singura metodă care poate preciza diagnosticul. Ca metode se folosesc:
– biopsie prin excizie – indicaţie pentru leziuni mici, superficiale sau profunde bine delimitate;
– biopsie prin incizie – folosită pentru leziunile întinse şi voluminoase care pentru rezolvare necesită o intervenţie mai laborioasă;
– biopsie prin chiuretaj – folosită pentru leziunile ulcerate, vegetante sau cele profunde exteriorizate;
– biopsie prin aspiraţie (forajul bioptic) – se practică pentru leziuni profunde, dificil accesibile.
Dintre regulile generale privind biopsia subliniem necesitatea de a nu se face biopsie unei leziuni presupusă malignă, dacă nu dispunem de posibilitatea sau competenţa de a efectua tratamentul complet al cazului, întrucât biopsia poate accelera boala (evoluţia tumorii); un rezultat bioptic negativ la un caz clinic considerat malign necesită repetarea biopsiei.

5. Citodiagnosticul sau citologia exfoliativă, constă în examinarea directă a celulelor superficiale recoltate prin amprentă direct pe lamă sau puncţie cu un ac subţire. Dă relaţii aproximative despre caracterul benign sau malign al unei leziuni.

6. Puncţia exploratoare se face cu ace groase sau trocare adaptate la o seringă. Este indicată pentru precizarea diagnosticului unor formaţiuni tumorale ale părţilor moi sau ale maxilarelor, evacuarea unui hematom, în colecţii purulente. Permite examenul bacteriologic, histologic, etc. al produsului recoltat.

7. Stomatoscopia – investigaţie a mucoasei bucală executată cu un aparat optic, care măreşte imaginea de 10-20 ori. Permite observarea şanţurilor superficiale ale mucoasei bucale şi chiar a chorionului cu vascularizaţia sa; poate surprinde precoce modificări suspecte de malignitate.

8. Teste de colorare vitală a mucoasei bucale– pentru depistarea leziunilor maligne. Se utilizează curent testul Schiller cu lugol sau testul Richard cu albastru de toluidină; zonele patologice reţin mai intens colorantul.

9. Transiluminarea sau diafanoscopia este folosită pentru descoperirea leziunilor dentare, ale sinusului maxilar sau ale obrazului. Foloseşte o sursă de lumină puternică şi se execută într-o cameră obscură. Se observă pe fondul luminat, transparenţa, opacifierile produse de un sinus bolnav, calculi, mici tumori sau dinţi devitali.

10. Examenul secreţiei salivare – Saliva parotidiană sau submandibulară se recoltează prin cateterism prin tuburi de polietilen şi se analizează cantitativ şi calitativ (pH., structură chimică, citologie).

11. Examenul bacteriologic al produselor patologice recoltate direct de pe suprafaţa leziunilor, de la nivelul orificiilor fistuloase sau prin puncţie din colecţii închise, în vederea izolării şi identificării germenilor şi antibiogramei.

12. Craniometria constă în măsurarea distanţelor dintre diferite puncte antropometrice cranio-faciale, fiind indicată în vederea corecţiei unor deformaţii congenitale sau dobândite, ale masivului osos cranio-maxilar.