Cand apare durerea dentara?
Durerea dentara apare în momentul în care pulpa dintelui este expusă sau inflamată. Pulpa dentară reprezintă zona internă a dintelui care este acoperită de un strat de dentină și apoi de un strat dur, vizibil numit smalț. Durerea dentara poate să apară chiar dacă este deteriorat doar stratul de smalț fiind expusă dentina.
Durerile de dinti se manifesta diferit. O durere a dintilor de jos poate migra spre ureche, in timp ce una a danturii superioare poate da impresia ca provine de la sinusuri. De asemenea, durerea dentara poate transforma dintele intr-unul atat de sensibil, incat chiar si o atingere poate fi deranjanta.
Durerile de dinti netratate nu se vor opri din evolutie. Chiar daca sunt „calmate” cu ajutorul medicamentelor, durerile exprima o afectiune ce trebuie tratata la stomatolog. In urma unei consultatii, medicul dentist va pune un diagnostic si va oferi solutii astfel incat durerea sa fie atenuata cat mai rapid.
Cauzele durerilor dentare
1. Cariile
Cariile dentare reprezintă cea mai întâlnită cauză, acestea se formează când bacteriile din gură descompun zaharurile în acizi care, în combinație cu saliva dizolvă smaltul și dentina. Netratată, caria patrunde adânc în dinte pana când expune pulpa dentară.
Cariile mici se pot obtura (plomba), însă cariile profunde necesită un tratament de canal pentru îndepartarea pulpei afectate.
Pe masură ce penetrează dintele, cariile produc o sensibilitate crescută la dulce, fierbinte sau rece. În momentul în care ajung la pulpa dentară, durerea este permanentă. Abcesul este însoţit de dureri înţepătoare, inflamaţie, un gust amărui în gură şi respiraţie urât mirositoare.
2. Boli gingivale
Bolile gingivale implică inflamarea gingiilor şi deteriorarea osului din jurul dinţilor. Bolile gingivale apar atunci când placa bacteriană produce toxine ce irită gingia. Un prim simptom al acestor boli este sângerarea gingivală, aceasta producând în cele din urmă inflamaţii şi infecţii dureroase.
De un real ajutor in impiedicarea depunerii placii bacteriene este si utilizarea periutei potrivite – periuta de dinti Oral B Pro Flex are doua parti flexibile ce actioneaza individual ajutand la o indepartare mai eficienta a resturilor ce pot forma placa bacteriana.
Într-o primă etapă, bolile gingivale sunt tratate prin îndepărtarea plăcii bacteriene. În stadii mai avansate este nevoie de detartraj şi chiuretare subgingivală. În cazurile extreme – când s-a pierdut mult din os – este necesară extracţia.
3. Sensibilitatea dentara
Sensibilitatea dentară apare în momentul în care retragerea gingiei produce expunerea rădăcinii dintelui. Durerea apare la alimente fierbinţi sau reci. Medicul poate trata această afecţiune cu pastă de dinţi sau gel cu fluor.
Însă dacă este afectată pulpa dentară, este nevoie de obturarea canalului. Pasta de dinti Blend-A-Med Pro Expert Sensitive poate fi solutia perfecta pentru dintii sensibili, asigurand protectie impotriva durerii cauzate de sensibilitatea dentara.
4. Dinte fracturat
Traumatismele sau muşcarea unui obiect / aliment dur pot avea ca urmare fisurarea dinţilor. Utilizarea sau atingerea dinţilor fisurati produce o durere ascuţită. Problema se poate rezolva cu o coroană dentară, însă dacă pulpa dentară a fost expusă infecţiei, este necesară obturarea canalului.
5. Obturatiile
Durerea poate apărea şi după obturarea unei cavităţi produse de o carie. Acest fapt este cauzat de faptul că pulpa dentară a fost atinsă şi ea de carie şi, ca urmare, se impune obturarea canalului. Durerea poate fi cauzată şi de acumularea de fluid cu impurităţi organice între obturaţie şi dinte. Obturaţiile vechi se pot deteriora, producând durere.
6. Disfuncţia articulaţiei temporomandibulare
Aceasta afecţiune reprezintă o inflamaţie dureroasă în locul în care mandibula este articulata la craniu. Durerea poate fi produsă de o varietate de factori, inclusiv artrită, traumatisme faciale, bruxism (scrâşnirea dinţilor).
Spasmele musculare din jurul articulatiei temporomandibulare pot crea dificultăţi în deschiderea gurii, precum şi dureri de cap, gât, maxilar, dinţi şi urechi.
Durerea produsă de disfuncţia articulaţiei temporomandibulare poate fi ameliorată cu medicaţie antiinflamatorie sau aplicând comprese umede calde, pentru a relaxa muşchii. Benefice sunt şi reducerea stresului, consumul de alimente moi şi repaosul.
7. Molarii de minte
Apariţia molarilor de minte poate produce durere atunci când nu sunt aliniaţi corect sau când sunt încastraţi în mandibulă şi necesită extracţie chirurgicală.
8. Pierderea dintelui prin traumatism
Dacă aţi suferit o lovitură puternică şi v-a căzut un dinte sau se clatină foarte tare, păstraţi dintele umed (de preferat în gură) şi mergeţi de urgenţă la medic. Dintele poate fi salvat.
9. Cancer oral
Unele cancere orale pot începe cu dureri de maxilar, ce seamănă cu durerea de dinţi.
Durerea dentara, pe langa faptul ca este extrem de neplacuta si va afecteaza dispozitia, poate ascunde si cauze mai grave care va pot afecta serios, santatatea. De aceea, este bine ca la aparitia durerii de dinti sa nu amanati vizita la medicul stomatolog in speranta ca va trece, intrucat trebuie tratata cauza durerii, inainte de toate.