Ce sunt tulburarile ATM?

Tulburarile ATM sau tulburarile articulatiei temporo-mandibulare constituie o subgrupa a sindroamelor dureroase orofaciale care intereseaza articulatia temporo-mandibulara, muschii masticatori si muschii gatului.

Debutul tulburarilor ATM poate fi acut sau lent, insidios cu remisie completa, spontana dupa care se pot sau nu croniciza, cu durata de luni sau ani de zile. Formele cronice, ca orice alt sindrom dureros, se asociaza cu un complex de factori fizici, de comportament, psihologici si psihosociali.

Simptomele tulburarilor ATM

Cele mai frecvente simptome ale tulburarilor ATM sunt: durerea, limitarea sau mobilitatea asimetricã a mandibulei, anomalii ale ocluziei dentare si zgomote articulare.

Durerea este localizatã in jurul oaselor maxilare, articulatiei temporomandibulare si/sau muschilor fetei, capului si gatului la care se pot asocia cefaleea, durerile auriculare, ameteli, tinnitus.

Simptomele cele mai frecvente (50%) ale suferintei ATM sunt zgomotele in articulatie, devieri ale mandibulei la deschiderea arcadelor dentare.

Alte simptome sunt intalnite mai rar: limitarea deschiderii arcadelor dentare si modificãri ale ocluziei dentare care se intalnesc la mai putin de 5% de cazuri din populatie.

Tulburarile ATM se produc mai ales la varsta adulta (intre 20 si 50 de ani) fiind mai frecvent intalnite la femei decat la barbati.

Tulburarile ATM sunt plurifactoriale si asociate cu factori de dezvoltare ai articluatiei temporo-mandibulare. Astfel, s-au identificat factori: predispozanti, de initiere si de perpetuare. Oricare dintre acesti factori sau toti pot fi implicati in dezvoltarea ATM-ului, la anumiti pacienti.

In plus, exista o multime de factori structurali, functionali si psihologici care pot predispune, sa initieze si sa perpetueze tulburarile ATM.

Diagnostic

Se urmareste separarea tulburarilor ATM de alte cauze ale durerilor craniofaciale. In acest sens, sunt necesare un istoric coerent, o examinare clinica si investigatii paraclinice corespunzatoare: examinare Rx, CT, RMN, scintigrafie. Din istoric, se vor culege date complete privind durerea, antecedentele personale, familiale si psihosociale.

Examenul clinic include:

  • palparea muschilor masticatori (m. maseter, m. temporal, m.m. pterigoidian intern si extern)
  • palparea musculaturii cervicale
  • examinarea miscarilor mandibulei (inchidere-deschidere, de lateralitate, de protruzie)
  • palparea si/sau ascultarea ATM
  • examinarea cavitatii orale: status dentar, ocluzie dentarã, glande salivare
  • examenul clinic neurologic al n. trigemen
  • status psihic

Tratamentul tulburarilor ATM

Se va trece la o alimentatie de consistenta moale si se vor evita pe cat se poate deschiderile exagerate ale arcadelor dentare (rasul, cascatul). Se vor evita, de asemenea, rosul unghilor, guma de mestecat, scrasnitul din masele, inclestarea maxilarelor.

Caldura (compresa calda, sticla umpluta cu apa calda) este confortanta si reduce spasmul muscular. Uneori, se recomanda tratament fizioterapic cu unde ultrascurte (diatermia) sau ultrasunete.

Tratamentul medicamentos. In fazele acute se recomanda medicatie antiinflamatorie nesteroidian. Un astfel de produs poate fi administrat 10-14 zile, in doze uzuale antiinflamatorii.

Miorelaxantele sunt larg utilizate, dar eficienta lor nu a fost inca dovedita si sunt contraindicate in boli cronice.

Antidepresivele sunt recomandate atunci cand este depistata o cauzã psihologica a tulburarilor functionale ATM si, mai ales, cand disfunctia articularã se asociaza cu alte dureri musculare (cu alte localizari) in cadrul altor semne sau simptome ale depresiei. Inhibitori de serotonina au fost administrati in caz de bruxism.

Medicatia si dozele administrate trebuie individualizate in cazul fiecãrui pacient.

Terapia ocluzala

Exista o multime de gutiere interocluzale folosite in tratamentul tulburarilor functionale ale articulatiei temporo-mandibulare.

Cele mai eficiente sunt gutierele acrilice care stabilizeazã ambele arcade dentare pe toata suprafata si lungimea lor. Interferentele ocluzale sunt cauza primara a durerilor musculare, iar indepartarea lor va ameliora suferinta musculara. Deoarece disfunctiile ATM sunt plurifactoriale, numai terapia ocluzala nu va remedia suferinta.

Influenta tulburarilor ocluziei dentare, a pierderilor dentare (edentatiile) si a interferentelor ocluzale asupra functiei masticatorii nu este definitiv documentatã. Totusi, contactele dentare premature trebuie indepartate si edentatiile restaurate in efortul de imbunatatire a ocluziei dentare (de reabilitare) si a functiei masticatorii.

Psihoterapia are o valoare cunoscuta in cazul tulburarilor ATM si de cauza psihologica. Reducerea stresului poate fi un pas terapeutic important. Sunt folosite: tehnici de relaxare, terapia stresului, biofeed-back, terapia cognitiva si alte mijloace de studiu ale comportamentului. Cheia succesului este cooperarea dintre pacient si clinician.

Fizioterapia reconditioneaza si recupereazã aparatul muscular scheletal. Aceste tehnici se pot aplica muschilor masticatori, muschilor cervicali care sunt incriminati in tulburarile functionale ale articulatiri temporo-mandibulare.

Echipa Dental Clinica  va ofera cele mai utile sfaturi in ceea ce priveste tratamentul afectiunilor articulatiei temporo-mandibulare si tinerea sub control cu succes a principalelor simptome. Va asteptam in clinica!