Imobilizarea dintilor paradontotici
Imobilizarea dintilor paradontotici constituie un mijloc terapeutic de echilibrare functională în cadrul tratamentului complex al paradontopatiilor.
Atunci când, după efectuarea tratamentului paradontal convenţional, se obţine vindecarea leziunilor, dar dinţii prezintă o implantare insuficientă, sau prezintă un oarecare grad de mobilitate reziduală, se recomandă imobilizarea acestora printr-un sistem rigid de solidarizare.
Cum se imobilizeaza dintii paradontotici?
Reechilibrarea funcţională prin imobilizare rezultă din consolidarea dinţilor existenţi într-un monobloc pluridentar, pluriradicular. Se creează condiţii de stabilitate şi rezistenţă a dinţilor mobili faţă de forţele transversale care, în condiţiile îmbolnăvirii paradonţiului de susţinere, au un rol traumatizant, patogen asupra acestuia.
Imobilizarea poate fi făcută de tip provizoriu, până la definitivarea proceselor de vindecare ale paradonţiului, profunda sau definitivă. În formele avansate de îmbolnăvire, la care suportul parodontal este insuficient, deoarece acţionează şi după vindecare ocluzia traumatică secundară, se impune imobilizarea definitivă.
Asadar, imobilizarea restabileşte şi potenţează capacitatea funcţională a dinţilor, eliminând ocluzia traumatică secundară.
Dispozitivele de imobilizare ale dintilor paradontotici
Dispozitivele de imobilizare sunt denumite şine de imobilizare. Ele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să asigure o imobilizare bună a dinţilor;
- să necesite manopere cât mai puţine şi sacrificiu de ţesuturi dentare cât mai redus;
- să fie cât mai fizionomice, neacoperind feţele vizibile ale dinţilor;
- să lase libere spaţiile interdentare, pentru a nu interfera cu măsurile igienice.
Imobilizarea definitivă se poate realiza în cabinet, fără ajutorul laboratorului, prin sisteme mai simple sau cu ajutorul acestora prin tehnici mai laborioase.
Imoblizarea definitiva
Imoblizarea definitiva poate fi de mai multe feluri, dupa cum urmeza:
- imobilizări intracoronare cu armătură metalică şi materiale fizionomice
- imobilizare prin mijloace fixe, realizate cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară: sinele fixe se compun din coroane parţiale, incrustaţii coroane metalice, incrustaţii cu pivot radicular sau parapulpar sudate între ele şi cimentate pe grupuri de dinţi pe care trebuie să-i imobilizeze. Aceste şine realizează o imobilizare şi o restabilire impecabilă, îndeplinind totodată şi condiţiile fizionomice la dinţii vizibili.
- imobilizarea permanentă prin mijloace mobile: sinele mobile, deşi nu asigură o imobilizare ideală, sunt larg utilizate datorită facilităţii în execuţie şi costului redus.
În accepţiunea curentă, sistemele de imobilizare curentă trebuie să posede calităţi deosebite de rezistenţă în timp, de eficienţă în imobilizare. În acest scop se confecţionează, prin tehnici mai dificile şi cu materiale mai rezistente, de bună calitate, sisteme permanente de imobilizare, cu ajutorul laboratorului.
Consecintele imobilizarii dintilor
Imobilizarea dintilor parodontotici, ca unică metodă de tratament, deşi poate reduce temporar mobilitatea dinţilor, nu opreşte procesul evolutiv al bolii parodontale.
Astfel, imobilizarea realizata prin metode de angrenare rigidă, după criterii clinice şi radiologice legate de stadiul bolii parodontale, vârstă, starea generală a bolnavului şi asociată unui tratament complex medicamentos, local şi general, chirurgical şi de echilibrare funcţională, constituie o terapie raţională de care pot beneficia mulţi bolnavi paradontopaţi.
În aceste condiţii, evoluţia bolii parodontale poate fi oprită, perspectiva edentaţiei înlăturată, obţinându-se condiţii favorabile de recuperare funcţională şi biologică.
Contactati-ne pentru mai multe detalii despre aceasta procedura stomatologica!
