In ziua de astazi, cea mai preferata cat si cea mai des intalnita modalitate de protezare a unuia sau a mai multor dinti este implantul dentar.

Cand este necesar implantul dentar?

Cazurile in care este neaparat necesara protezarea prin implanturi sunt:

  • pacientii edentati total (lipsa tuturor dintilor) cu reflex de voma accentuat, ceea ce face imposibila purtarea de proteze totale;
  • pacientii cu edentatii laterale (lipsa ultimilor molari), unde inlocuirea dintilor lipsa nu se poate realiza prin lucrari protetice fixe;
  • pacientii care refuza tratamentul endodontic si sacrificarea de tesut dentar a dintilor limitanti bresei edentate.

Ceea ce nu stiu insa multi pacienti este ca trecerea unui timp foarte indelungat intre momentul extractiei dintelui ce va fi inlocuit cu implant si momentul inserarii implantului face imposibila inserarea acestuia datorita atrofiei osoase.

Ce se intampla cu osul alveolar dupa extractia unui dinte?

Imediat dupa extractie, alveola (locul in osul maxilar si mandibular unde salasluiesc radacinile dintilor) se umple cu sange. Celule sanguine sunt celule formatoare de os, asadar in decurs de 4-5 luni se va forma os.

Dupa cele 5 luni, incepe un proces de remodelare si atrofie osoasa, mai accelerat in primul an si apoi mai lent (cu 2-4 mm in urmatorii ani).

Ce este atrofia osoasa si cum influenteaza implantul dentar?

Oasele maxilare sunt singurele oase din organism care sufera un proces de “scadere” in inaltime si latime (ATROFIE) in lipsa unor forte aplicate in lungimea acestora. In prezenta dintilor, aceste forte sunt transmise prin procesul de masticatie.

Asa ca daca lasam un timp prea indelungat pana la vizita la cabinetul stomatologic pentru inlocuirea dintelui lipsa, s-ar putea sa avem o “surpriza” ca protezarea prin implanturi sa nu se mai poata realiza.

Osul alveolar este suportul ulterior al implantului, de aceea trebuie sa fie generos din toate punctele de vedere, atat ca inaltime, cat si ca grosime.

Contraindicatii implanturi dentare

Medicul stomatolog trebuie sa urmareasaca foarte atent distanta pana la formatiunile anatomice: sinusul maxilar (la maxilar) si canalul nervului alveolar inferior si gaura mentoniera (la mandibula). Implanturile trebuie plasate la distanta de cel putin 2 mm de aceste structuri.

Aceste distante pot fi masurate doar pe radiografie panoramica scara reala 1:1 cu o rigla. Atunci cand situatia este la limita, medicul poate recomanda efectuarea unui computer tomograf (CT) pentru zona respectiva.

Cand inaltimea osului alveolar masurata pe radiografie este mai mica de 7 mm, nu se mai pot insera implanturi, intrucat cel mai scurt implant are lungimea de 6 mm.

Acelasi lucru trebuie facut si pentru latimea osului, care se masoara de obicei vizual de catre medic sau pe CT. Unele creste alveolare ajung sa fie atat de inguste, incat este necesara o modelare cu freza de os a acesteia.

Ce se poate face cand atrofia osoasa este accentuata, dar totusi dorim sa inseram implanturi?

La maxilar, cand distanta pana la sinusul maxilar este foarte mica se poate face o interventie chirurgicala aditionala si premergatoare cu 5 luni inserarii implantului denumita sinus lift. Cu ajutorul acestei interventii, membrana sinusului este “impinsa in sus” si ulterior se insera granule de os artificial in spatiul nou creat, marind inaltimea osului alveolar.

La mandibula, se pot face interventii chirurgicale de aditie de “blocuri” de os autogen (os propriu) din creasta iliaca sau cu granule artificiale de os mentinute pe loc cu o membrana resorbabila.

De asemenea, unele implanturi dentare sunt concepute pentru a fi inserate oblic in oasele maxilare (cum este sistemul Fast and Fixed) disponibil si in clinica noastra, castigand astfel o suprafata mai mare de inserare in os.

Alte situatii cand nu sunt recomandate implanturile dentare

Alte situatii cand nu este recomandata protezarea prin implanturi dentare sunt:

  • pacientii cu osteoporoza (de obicei frecvent la femeile peste 50 de ani). In aceste situatii osul alveolar este foarte rarefiat si stabilitatea primara va avea de suferit;
  • pacientii cu infact sau accident vascular in antecedente;
  • pacientii cu boli cronice ce nu sunt aflate sub tratament.