Ce este alveolita postextractionala?
Alveolita postextractionala reprezinta o stare septica si inflamatorie ce apare la aproximativ 2-3 zile dupa ce s-a efectuat o extractie in alveola dintelui.
Prima etapa de vindecare dupa ce s-a efectuat o extractie este formarea unui cheag de sange in interiorul alveolei. Pacientul primeste indicatiile postextractionale si trebuie sa le respecte intocmai pentru evitarea complicatiilor.
Indicatii postextractionale
Printre acestea se enumera evitarea produselor lactate, evitarea periajului in zona afectata in prima zi, a fumatului si a efortului fizic, a consumului de alimente prea reci sau prea fierbinti si respectarea de catre pacient a regulilor de igiena bucala.
Totodata, medicul poate reduce semnificativ riscurile de aparitie a unei alveolite postextractionale prin:
- timp redus a interventiei chirurgicale
- traumatism minim
- chiuretarea corecta a alveolei
- irigatii cu ser fiziologic si clorhexidina.
Printr-o cooperare foarte buna intre medic si pacient, riscurile unor complicatii postoperatorii se minimalizeaza semnificativ.
Vasoconstrictia in alveolita postextractionala
Un alt factor incriminant in etiopatogenia alveolitei postextractionale este vasoconstrictorul din substanta anestezica (cum este adrenalina) ce produce o vasoconstrictie brusca si prelungita. Aceasta impiedica formarea unui cheag de sange alveolar si pe de alta parte produce o ischemie a osului alveolar, favorizand necroza.
Cea mai mare frecventa a alveolitelor postextractionale ca urmare a vasoconstrictorului folosit se produce dupa anestezia intraligamentara.
Manifestare a alveolitei postextractionale
Alveolita postextractionala se manifesta clinic prin durere puternica ce iradiaza spre zona auriculara si temporala. Cu toate acestea, frecventa alveolitelor postextractionale e scazuta, de aproximativ 2%, dar pacientii trebuie preveniti si informati inainte de a incepe orice interventie chirurgicala, de toate complicatiile ce pot surveni in urma acesteia. Aceasta se remite spontan dupa 10-14 zile.