Termenul de implant dentar se refera, in general, la implanturile endoosoase menite sa restaureze absenta unui dinte sau a mai multor dinti. Implanturile dentare se folosesc atunci cand pacientul doreste o restaurare cat mai biofunctionala si mai bioconservativa, fara alte sacrificii osoase sau dentare. Exemplu: absenta unui dinte (unidentara), pentru a restaura aceasta bresa se poate apela la o metoda clasica, adica o punte (presupune slefuirea si sacrificarea dintilor limitanti bresei) sau se poate apela la o metoda bioconservativa, adica la un implant unidentar.
Implanturile dentare se pot folosi si pentru a restaura edentatiile totale (pacientul nu mai are dinti). Astfel, se poate apela fie la o restaurare protetica fixa, adica la inserarea mai multor implanturi endoosoase (10-12 implanturi) sau la o restaurare protetica mobila de tipul unei proteze agregate pe implanturi (proteza ce se prinde prin niste sisteme speciale de implanturi). In cazul in care se apeleaza la o restaurare mobila pe implanturi sunt necesare cel putin 4 implanturi in cazul edentatiei totale maxilare (pacientul nu mai are dinti la maxilarul superior) si a cel putin 2 implanturi in cazul edentatiei totale mandibulare (pacientul nu mai are dinti la maxilarul inferior).
Implanturile dentare se folosesc si pentru restaurarea edentatiilor laterale intinse (absenta a 2-3 dinti laterali) si a restaurarii edentatiilor terminale (pacientul nu mai are dinti in zona laterala). Pentru acest tip de restaurari se poate alege fie sa se insere 2-3 implanturi, fiecare implant sa restaureze absenta unui dinte, sau o metoda mai avantajoasa financiar respectiv o punte realizata din 2 stalpi implantari (2 implanturi dentare) si un intermediar( dinte fals) la mijloc, aceasta punte restaurand absenta a 3 dinti. Este insa de mentionat faptul ca nu se poate realiza asemenea punti pe implanturi cu mai mult de un intermediar (dinte fals), deoarece fortele suportate de stalpi sunt foarte mari si apare riscul fracturi.
Este de mentionat faptul ca nu se pot realiza punti cu sprijin mixt, adica un stalp sa fie implant si celalalt sa fie dinte natural. In acest caz dintele natural are o alta rezilienta, decat implantul. Cu alte cuvinte, dintele natural se poate infunda in os datorita ligamentelor dentoparodontale, pe cand implantul este fix, nu se infunda in os, generand astfel fractura puntii dentare.
Implanturile endoosoase cele mai folosite sunt de tip surub si sunt confectionate din titan (cel mai biocompatibil material). Ele se insera in os in timpul unei interventii chirurgicale cu ajutorul unor freze speciale. Interventia chirurgicala se desfasoara sub anestezie tronculara periferica, astfel fiind indepartat stresul si disconfortul pacientului. In functie de necesitate interventia se poate desfasura si cu anestezie generala, insa aceste situatii sunt extrem de rare in chirurgia implantologica. Dupa inserarea implanturilor in os, acestea se acopera cu lamboul de mucoasa si este lasat in os cam o perioada de 4-6 luni pentru bioosteointegrare. Dupa aceasta perioada implantul se descopera si se monteaza bontul protetic, adica partea coronara a implantului (ce se vede in gura). Dupa montarea bontului protetic pot incepe etapele protetice obisnuite de confectionare a coroanei de acoperire, adica a coronitei ce va acoperi si va restaura, cat mai estetic si functional, bontul.
Pentru a beneficia de restaurarile pe implanturi, pacientul trebuie sa prezinte o oferta osoasa suficienta inserarii, acest lucru insemnand sa aiba suficient os in zona in care se va insera implantul. Cantitatea de os este apreciata de catre chirurgul implantolog pe baza unui examen clinic al pacientului si obligatoriu pe baza unei analize paraclinice de tipul unei ortopantomograme sau a unui computer tomograf.
In cazul in care cantitatea de os este insuficienta se poate realiza o aditie de os (bio-oss). Mai exista situatii in care zona implantara este situata in vecinatatea unor formatiuni anatomice de tipul sinusului maxilar sau canalul mandibular. In cazul vecinatatii cu sinusul maxilar se poate apela la o interventie numita sinus lift. In cazul vecinatatii cu, canalul mandibular posibilitatile sunt mai limitate, deoarece interventiile de transpozitie de nerv alveolar inferior sunt foarte rar realizate datorita riscurilor postoperatorii (anestezia definitiva in teritoriul nervului).
Asadar, inainte de orice tratament pacientul trebuie sa fie avizat de posibilele riscuri si complicatii ale interventiei, de costurile interventiei, precum si de faptul ca restaurarea pe implanturi este o restaurare ce necesita o perioada mai lunga de realizare (4-6 luni bio-osteointegrarea + 1 luna etapele protetice, in cazul sinus lifting-ului perioada se prelungeste cu 8 luni).
In cazul in care pacientul este de acord cu etapele si costurile interventiei se va realiza un examen clinic al pacientului si de asemenea i se vor indica cateva examene paraclinice:
– ortopantomograma/computer tomograf
– hemoleucograma
– coagulograma
– glicemie
Daca pacientul este in tratament la alt medic este obligat sa prezinte intreaga documentatie medicala chirurgului implantolog inainte de interventie, pentru ca acesta sa poata sa aprecieze riscul interventiei, precum si complicatiile postoperatorii.
Exista insa cateva contraindicatii sistemice:
– deficite imunitare majore, HTA majoră decompensata,
– ciroze hepatice
– afecţiuni pulmonare cronice obstructive
– îmbolnăviri frecvente cu utilizare periodică de steroizi
– bolnavi cu neoplasme care au făcut sau vor face radioterapie sau chimioterapie
– maladii endocrine necontrolabile
– consumul de droguri
Contraindicatiile locale se refera, in general, la o igiena bucala deficitara, fumat si la neoplasme in zona oro-maxilo-faciala.