DentalClinica

Bruxismul

oxidul de zirconiu

Poate v-ati trezit de multe ori din somn din cauza incleștării dinților sau poate vi s-a spus că peste noapte scrâșniți din ei. Uneori suntem surprinși chiar și pe parcursul zilei de dureri provocate de aceste acțiuni involuntare. Patologia aceasta se numește bruxism și este de natură neurologică, cauzele nefiind foarte bine definite încă. Aceste episoade bruxogene intervin în timpul somnului superficial, durează aproximativ 5 minute și se repetă la intervale de 90 de minute.

Se presupune că stresul  sau crizele emoționale sunt factorii principali în apariția bruxismului și în funcție de factorii determinanți ai săi se poate si prescrie un tratament corespunzător.  Pe lângă stres poate fi asociat și cu consumul de amfetamine, fenotiazină și chiar de alcool. Persoanele care au un factor genetic prezent pot fi predispuse la a dezvolta această patologie sau chiar persoanele ce prezintă patologii ale contracției musculaturii.

Bruxismul are ca principale consecințe abraziunea precoce dentară (tasarea dinților) și apariția sensibilității la nivelul dinților din cauza subțierii stratului de smalț sau fisurarea lui. De asemenea în timp sunt distruse țesuturile gingivale și osoase, iar articulația temporo-mandibulară (ATM) poate fi  afectată și pot apărea disfuncții și dureri provocate de suprasolicitarea ei.

Mulți dintre pacienți nu sunt conștienți că suferă de bruxism decât în momentul apariției simptomatologiei. Simptomele cele mai frecvente sunt:

Bruxismul nu se poate trata propriu-zis însă există metode de a preveni afectarea apartului dento-maxilar. Cel mai comun și folosit tratament constă în purtarea nocturnă sau chiar diurnă a unor gutiere ocluzale care împiedică abraziunea dinților. Gutierele sunt dispozitive protetice ce se interpun între arcadele dentare ce au rolul de a stabiliza funcțional articulația temporo – mandibulară, de a proteja dinții de abraziune și de a echilibra activitatea mușchilor ai mandibulei.  Șlefuirea selectivă este recomandată în bruxismul incipient când morfologia ocluzală nu este afectată încă. De asemenea se poate prescrie și tratament medicamentos conținând: miorelaxante, antiinflamatoare nesteroidiene sau antidepresive triciclice.

Bruxismul poate apărea atât la adulți cât și la copii. Bruxismul prezent la nivelul copiilor până în 12 ani nu prezintă modificări patologice și poate regresa.

Exit mobile version