Anamneza in stomatologie

By: | Tags: , | Comments: 0 | August 24th, 2018

În primul rând se stabilesc identitatea bolnavului, vârsta si ocupaţia. Vârsta poate da indicaţii importante asupra prognosticului bolii (tumori maligne la tineri), asupra unor perioade critice (menopauză, pubertate) sau momentului unor intervenţii chirurgicale (anomalii dento-maxilare, despicături labio-maxilo-palatine, defecte estetice).

Condiţiile de viaţă şi muncă precizează activitatea în mediul toxic sau necesitând efort fizic intens, existenţa unor factori de stress, felul alimentaţiei, abuzul de condimente, alcool, tutun, etc.
A.H.C. ne interesează în special sifilis, tuberculoză, coagulopatii, boli genetice, despicături labio-maxilo-palatine legate de tulburări în primele 3 luni de sarcină.
A.P.P. se cercetează în ordine cronologică pe perioade de vârstă. În mod special ne interesează obiceiuri vicioase din copilărie (supt deget, deglutiţie infantilă).

După acest prim contact cu bolnavul, se stabileşte motivul sau motivele ce l-au determinat să se prezinte la medic, de obicei principalele cauze sunt: durerea, tumefacţia, sau tumori, tulburări funcţionale loco-regionale şi tulburări generale.

Istoricul se face în privinţa debutului şi evoluţiei bolii, ordinea de apariţie a diferitelor simptome, succesiunea şi evoluţia lor, tratamentele urmate şi rezultatele obţinute. În general bolnavul se prezintă pentru următoarele cauze: durere, tumefacţie sau tumoră, tulburări funcţionale asociate locale sau generale.

Durerea o analizăm d.p.d.v. al împrejurărilor de apariţie, sediului, caracterului (spontană sau provocată), intensităţii, iradierilor, durata continuă sau în crize, diurnă sau nocturnă, tulburările asociate, modul de reacţie la analgezicele uzuale, etc.
Despre tumefacţie sau tumoră, anamneza trebuie condusă în sensul depistării evoluţiei (rapidă sau lentă) progresivă sau în pusee. Ulceraţiilor şi fistulelor li se precizează debutul, evoluţia, etc.
Tulburările funcţionale locale mai des incriminate de bolnav se pot referi la mişcările de deschidere şi închidere a gurii, masticaţiei, deglutiţiei, fonaţiei sau mimică. Tulburările subiective, obiective sau funcţionale se însoţesc adesea de simptome sau semne generale ce uneori constituie motivul principal ce determină bolnavul să se prezinte la consultaţii. Astfel de manifestări pot fi: cefaleea, insomnia, febra, alterarea stării generale, etc.

Examenul obiectiv loco-regional cuprinde examenul exobucal şi examenul endobucal.

Examenul exobucal – se va examina faţa şi regiunile cervicale antero-laterale prin inspecţie şi palpare.
Prin inspecţie se observă expresia feţei, eventual exoftalmie sau anoftalmie, inegalitatea pupilară, faciesul adenoid, existenţa unor ticuri, modificările reliefurilor normale ale feţei şi gâtului. Se verifică simetria feţei în repaus şi în timpul mişcărilor mimicii. Inspecţia feţei se face atât din faţă cât şi din profil. Se apreciează coloraţia tegumentelor, prezenţa de erupţii, escoriaţii, plăgi cicatrici vicioase, hipertrofice, retractile.

Se apreciează asimetria determinată de o pierdere de substanţă, de prezenţa unei tumefacţii sau tumori căreia i se descrie mărimea, forme, limitele. Palparea dă elemente importante în legătură cu procesele tumorale, traumatice, inflamatorii. În traumatisme se cercetează dacă există mobilitate anormală sau deformaţii osoase la nivelul marginilor orbitei, ale conturului mandibular ale piramidei nazale, etc. În procesele inflamatorii prin palpare se obţin date asupra consistenţei (fluctuenţă, depresibilitate, infiltraţie).

În cazul formaţiunilor tumorale se cercetează forma, întinderea, localizarea, mărimea, suprafaţa (regulată, neregulată, boselată) conturul şi consistenţa : dură, depresibilă, renitentă, fluctuentă, moale, elastică, etc. Precum şi gradul de mobilitate faţă de planurile profunde şi superficiale. Se vor examina tulburările de sensibilitate în teritoriul ramurilor trigemenului prin înţepare cu sonda, comparativ cu partea sănătoasă.

Examenul ganglionilor regionali (submentonieri, submandibulari, pretragieni, genieni, subangulo-submandibulari, latero-cervicali, superficiali şi profunzi) se face tot prin palpare, bilateral. Se cercetează mărimea lor, gradul de aderenţă faţă de planurile adiacente, consistenţa, prezenţa fenomenelor de periadenită cu sau fără fluctuenţă, modul de dispunere, izolaţi sau în bloc, unici sau multiplii.

Articulaţia temporo-mandibulară este examinată prin palpare în conductul auditiv extern bilateral, concomitant.

Examenul endobucal – pentru examenul endobucal este necesară o bună expunere a cavităţii bucale, ce se realizează cu bolnavul aşezat în poziţie corectă pe fotoliul dentar, în condiţii de vizibilitate şi iluminare bună. Pentru examinarea cavităţii bucale sunt indispensabile: oglindă, pensă şi sondă dentară. Prin inspecţie se examinează succesiv orificiul bucal, buzele şi vestibulul, deschiderea gurii şi cavitatea bucală propriu-zisă.

Inspecţia orificiului bucal şi buzele poate remarca microstomie sau macrostomie, macrocheilie, palparea sau cianoza buzelor, despicături sau fistule labiale, pierderi de substanţă sau cicatrici, manifestări patologice diverse. Examenul deschiderii gurii poate pune în evidenţă situaţii diferite: deschiderea normală, limitarea deschiderii (trismus sau constricţie) sau imposibilitatea deschiderii (ankiloză). Se percep eventual formaţiuni patologice în grosimea părţilor moi, apreciindu-se mărimea, consistenţa, mobilitatea şi sensibilitatea leziunilor, raporturile lor cu ţesuturile din jur.

Examenul dinţilor şi parodonţiului – se apreciează forma arcadelor dentare, modul de implantare a dinţilor şi raporturile interdentare, se studiază arcadele în raporturile lor reciproce. După examenul arcadelor dentare, se face apelul dinţilor, notările făcându-se după sistemul celor două cifre.

Se examinează fiecare arcadă în parte, întotdeauna în aceeaşi ordine începând cu semiarcada superioară dreaptă, în sensul mişcării acelor de ceasornic. Prin inspecţie directă sau indirectă, cu ajutorul oglinzii se cercetează anomaliile de număr, formă, structură şi poziţie ale dinţilor prezenţi, malformaţiile dentare, deviaţii, înclinări, etc.

Palparea dinţilor se realizează cu mânerul sondei (percuţie dentară) orizontal sau în ax, durerile provocate dând indicaţii asupra stării inflamatorii a parodonţiului. Examenul parodonţiului menţionează prezenţa sau absenţa tartrului dentar, coloraţia şi aspectul gingiei (hiperplazică, retractată, cianotică, existenţa de pungi gingivale, etc.).

Examenul general – se apreciează tipul constituţional, dezvoltarea generală, starea de nutriţie, dezvoltarea musculaturii şi a scheletului, starea psihică, etc. Se înregistrează temperatura, pulsul, tensiunea arterială şi ritmul respirator completat pentru un examen minuţios al tuturor aparatelor şi sistemelor.